Vrei o viata implinita sau te multumesti sa fii un sclav pe plantatia stapanului ?!

In acest moment ai putea fi oriunde..facand ceva ce iti place.. In schimb, esti singur(a) in fata unui ecran..

Ce te opreste sa faci acum ceea ce vrei cu adevarat? Ce te opreste sa fii acolo unde iti doresti?

In majoritatea zilelor te trezesti in acelasi loc, si urmezi acelasi program, ca sa ai o zi ca si cea de ieri.

In ce proportie crezi ca viata pe care o traiesti acum iti apartine in totalitate?

Cate din lucrurile pe care le faci vin din interiorul tau, pentru ca sunt ceea ce vrei tu, si cate sunt lucruri pe care le faci pentru ca asa ti s-a spus ca e bine si “asa trebuie” ?

A fost o perioada in viata ta, in care zilele nu erau atat de scurte si fiecare dintre ele era precum o noua aventura. O perioada in care te jucai, in care te bucurai sincer de micile placeri ale vietii, in care iti gaseai fericirea fara sa o cauti in mod direct.

Pe parcurs insa, ceva s-a schimbat.

Acum traiesti dupa un program stabilit cel mai probabil de altii, si parca esti mereu pe fuga, in criza de timp si de energie pentru a indeplini toate sarcinile ce iti revin.

Asta inseamna sa fii o persoana matura? Asta inseamna sa fii un om liber?

Tu te simti cu adevarat liber(a)?

Am fost obisnuiti sa ne punem o masca a civilizatiei, a “modernului”, sa fim “in pas cu moda”. Dar cand o dam jos, cine suntem cu adevarat?

In ziua de astazi, majoritatea oamenilor isi traiesc vietile intr-o tacere disperata, purtati ca niste frunze in vant de lucruri pe care nu le cunosc cu adevarat, si care le provoaca teama tocmai din acest motiv.

Si mai trist este faptul ca si-au pierdut increderea in ei insisi, in posibilitatea de a trai o viata cu adevarat fericita si implinita.

Cand aud de cuvantul “destin”, se gandesc mai degraba la o poveste cu eroi si printese, si nu la propria lor viata.

Fara a reusi sa-si gaseasca linistea sufleteasca, sunt mai mereu pe fuga, controlati ca niste marionete de altii, lasand lucrurile cu adevarat importante pentru ei sa astepte la coada dupa celelalte treburi cotidiene care parca nu se mai termina.

Nu stralucesc, nu isi valorifica potentialul niciodata, sunt doar niste umbre, eclipsati de cei putini care indraznesc sa vada dincolo de aparente.

Cum s-a ajuns la aceasta realitate dureroasa?

Vreau sa te gandesti putin la ceea ce majoritatea oamenilor repeta intocmai unor televizoare stricate, atunci cand sunt intrebati despre cheia reusitei in viata: “mergi la scoala, invata cat mai bine, angajeaza-te, fa-ti o familie, spera ca vei primi un salariu suficient de mare incat sa te poti intretine si ca nu vei fi concediat, chinuie-te sa te descurci cu pensia mizera pe care o vei primi, traieste-ti ultimele clipe si mori”..

Bine, ultimele propozitii le-am adaugat eu, majoritatea nu le rostesc, dar oarecum se asteapta la ele si le-au acceptat in mod tacit. Asa ca, de ce sa nu recunoastem?

Crezi ca toate acestea sunt concluziile tale minunate, pe care le-ai deprins din propriile tale experiente si rationamente? Te inseli…

A fost odata ca niciodata, a fost inceputul secolului XIX. Inceputul acestui secol, anii 1900, a adus cu el inceputul erei industriale. Inainte de inceputul erei industriale, nu prea existau sisteme educationale bine puse la punct.
Dar acum era nevoie de oameni calificati care sa munceasca, asa ca s-au facut sisteme pentru educarea maselor, spre binele maselor, evident.
” – Ken Robinson

Astfel a fost creat sistemul de invatamant, pentru a satisface nevoile industrializarii – aparusera fabricile, deci era nevoie de muncitori, ingineri si directori.

Care era elementul de baza in aceste sisteme educationale?

Erai invatat exact cat aveai nevoie ca sa iti poti face treaba de angajat: sa completezi hartiile, sa folosesti uneltele si masinariile, sa asculti de autoritate, sa respecti programul si sarcinile ce iti revin, sa nu incerci sa schimbi ceva decat in cazul in care ti se cerea in mod direct acest lucru, sa nu pui la indoiala deciziile sefilor, etc..

Copiii de 6-7 ani, deja asupriti de regulile de baza impuse de parinti in primii ani din viata, care se rezumau la “N-ai voie sa …”, urmat de o multime de lucruri ce le erau interzise doar pentru ca asa credeau adultii ca “este bine”, merg la scoala primara.succes

Parintii nu au timp sa se ocupe de educatia lor indeaproape deoarece trebuie sa mearga la serviciu.. sa munceasca pentru altii, pentru a obtine bani ce ii vor da tot altora, asa incat sa obtina la schimb niste bunuri sau servicii.

O multime de oameni care pun umarul la visurile altora, in loc sa si le urmeze pe ale lor..

Ei probabil isi iubesc copilul si si-ar dori sa il vada urmandu-si visurile, independent, liber si prosper. Insa nu stiu cum sa il ajute in aceasta privinta, astfel ca il trimit la scoala pentru a fi educat de “specialisti”.. specialisti in formarea de sclavi..

Ce inveti cel mai bine in primii 4 ani de scoala? Sa citesti? Sa scrii?

Cate putin din toate, caci accentul se pune pe limba materna si stiintele exacte, pe urma vin materiile de cultura generala si abia la urma cele artistice, ca pictura, teatrul, muzica, dansul, etc.

Ce sa faci cu ele, doar nu o sa te plateasca seful sa ii pictezi un tablou sau sa ii canti la chitara ?!

Dar cel mai mult inveti sa asculti de autoritate.

Astfel, inca din primii ani de viata, majoritatea copiilor nu sunt incurajati de parinti si profesori sa isi descopere si dezvolte talentele, ceea ce le place si au potentialul de a face bine in mod natural, pentru a se putea specializa pe acel lucru si sa faca toata viata bani din asta (asa cum ar trebui in mod normal).

La scoala suntem invatati doar atat cat sa corespundem cerintelor unui CV si sa lucram pentru altcineva, pentru un “sef”.

Ani de zile ai stat cuminte in banca, incercand sa corespunzi unor standarde pe care probabil nu ti le doreai si nu le intelegeai.

Testat si etichetat ca un cobai intr-un laborator.

Ti s-a impus sa nu aduci nici o schimbare sistemului, sa memorezi niste texte si sa nu comentezi ori sa ai interventii fara acordul “autoritatii”.

Ai fost educat incat sa stii destule pentru a-ti face treaba, dar nu suficient incat sa iti pui semne de intrebare asupra vietii tale.

Apoi urmeaza perioada gimnaziului si liceul, adolescenta.

In aceasta perioada, intre varsta de 14-18 ani, se fundamenteaza personalitatea fiintei umane.

Insa nimeni nu este preocupat si dornic sa ii ajute pe tinerii care pornesc la drum sa isi dezvolte caracterele asa incat sa fie pregatiti pentru viata reala.

La scoala, elevii cu opinii, cu atitudine si personalitate sunt considerati “copii problema”.

Le este distrusa creativitatea, initiativa si curajul, li se pune uniforma pe corp, dar si pe creier.

Definitia din DEX a creativitatii ne spune ca ea reprezinta “capacitate de a crea, de a produce valori”.

Daca nu ai asta, ce ramai?

Un om fara libertatea de a face “altceva”, fara posibilitatea de a-si urma propriile vise si aspiratii, un sclav educat sa mearga pe un drum batatorit deja de altii inaintea sa si sa puna umarul la visurile altuia (director, patron, sef, etc.).

Mintea intuitiva este un dar sacru iar mintea rationala este servitorul ei de incredere. Am creat o societate care onoreaza servitorul si a uitat darul.” – Albert Einstein

Astfel le este bagata in cap multa teorie, de regula prin diferite amenintari, le sunt create multe convingeri gresite despre viata si modele care se afla doar in capul profesorilor, iar apoi li se cere sa se conformeze acestor tipare.

Tanara fiinta se zbate ca si cum i s-ar apropia sfarsitul, dar nu este vorba de sfarsitul fizic, al vietii, ci de sfarsitul individualitatii sale, al personalitatii sale unice.

Majoritatea o numesc “criza de personalitate a adolescentei”, si tot adultii sunt cei care sunt revoltati: “Ce-i cu tine? De ce faci scandal si nu respecti regulile? Sigur sunt de vina hormonii care ti-au luat-o razna !!”

Mai degraba este vorba de agonia sinelui interior care simte cum fiinta este transformata intr-un sclav.

dezvoltare personalaSistemele de invatamant au luat de la cei care le urmau toate lucrurile ce ii defineau ca fiinte unice, minunate si irepetabile, astfel incat se alege praful din potentialul urias pe care fiecare om il are la nastere.

Caci “sistemul” are nevoie de sclavi si nu de oameni liberi care sa faca ceea ce isi doresc.

Si apoi, cand ai in jurul varstei de 20 de ani, esti cu creativitatea distrusa, cu spiritul de initiativa redus undeva la minim, lipsit de curaj si incredere in fortele proprii.. nu stii sa iti faci o afacere proprie, nu stii cum sa gasesti solutii creative si inovatoare ce te-ar putea ajuta pe tine dar si pe altii..

Stii doar sa iti faci un CV si sa muncesti pentru altii ca un sclav, iar cand apar probleme in viata ta, stai in pat si plangi, intrebandu-te tu de ce nu ai noroc in viata.

Nu am facut nicio descoperire printr-un proces rational de gandire.” – Albert Einstein

Stiai ca majoritatea copiilor sunt foarte creativi inainte sa mearga la scoala?

Dar sistemul educational pune accent mult mai mult pe memorarea informatiilor (“tocit”), decat pe aceasta trasatura.

Astfel, conform unor studii, la varsta de 8-10 ani, doar 10% dintre copii mai poseda o creativitate ridicata, acest procent reducandu-se la varsta adulta undeva spre 2%.

Cine sunt acesti 2%? Ii poti recunoaste foarte usor – ei sunt cei la care te uiti ca la niste “supra-oameni”- aceia care isi urmeaza visurile, care au propriile lor afaceri, care sunt mai tot timpul fericiti si multumiti de viata pe care o traiesc.

Oameni care fac ce vor in viata si obtin tot ce vor.

Oameni care probabil nu au avut note la fel de mari ca si tine in scoala, dar care au fost si sunt creativi si curajosi, care au avut incredere deplina in ei ca vor reusi cand toata lumea ii descuraja, care au avut un vis si si-au facut o firma la care tu acum esti sclav.

Oameni care au spus: “Vreau sa-mi traiesc viata asa cum vreau eu si nu o sa ii las pe altii sa imi impuna propriile lor frici si limitari, chiar de ar fi sa pierd totul pentru asta. Caci ce inseamna o viata traita doar dupa cum vor altii? Nimic!

Asadar, acum ai crescut si probabil ai ajuns sa muncesti pentru altcineva de dimineata pana seara, poate chiar si noaptea, fiind lasat fara timpul liber necesar pentru a te bucura de viata pentru care muncesti atat.

Probabil ai sot/sotie si copii care au nevoi.

Si in jurul varstei de 35-40 ani, incepi sa deschizi ochii. Nu mai esti la fel de usor de influentat si disperat de recunoasterea si aprobarea celor din jur ca la tinerete, si vezi lucrurile altfel.

Acum, in timp ce stai intins(a) pe canapea in fata televizorului si butonezi telecomanda, te enervezi cand vezi aceleasi reclame ce-ti par tampite si total neconforme cu realitatea, in care apare familia fericita in excursie sau in curtea casei lor minunate, cu o masina scumpa si alte lucruri la care poate visai si tu cand erai copil

Si te apuca un sentiment de remuscare si nemultumire fata de tot ce te inconjoara, incepi sa-i injuri pe politicieni si pe toti cei care ti se pare ca iti dicteaza viata pe care o traiesti acum..

Si parca, daca ai putea sa dai timpul inapoi, in loc sa faci facultatea aia din cauza careia ti-a cazut parul din cap, doar pentru ca iti asigura o slujba bine-vazuta si un venit sigur luna de luna, mai bine te faceai muzician, ca te pasiona asa de mult si erai chiar bunicel la asta, insa toti ti-au spus ca nu ai nici o sansa sa-ti castigi existenta din asa ceva.

Si te-ai duce la seful tau sa ii zici: “Eu sunt o fiinta libera si independenta. Nu stiu cum de am trait pana acum ca un sclav, dar mi-am revenit. Adio!”.

Dar ti se pare ca e prea tarziu..fericire

Copiii tai au nevoie de bani pentru scoala, pentru haine, mancare si ingrijire medicala, tu si sotia/sotul tau de asemenea..

Dandu-ti seama ca ai nevoie de salariul de luna viitoare, amani „revolta” amagindu-te ca vei gasi o solutie si nu vei lasa lucrurile asa la nesafarsit.

Si cand unul dintre copiii tai va veni si iti va spune: “Vreau sa fiu bogat si sa muncesc pentru mine, nu pentru altii, ce trebuie sa fac? “, probabil ca ai vrea sa-l ajuti sa nu ajunga ca si tine.

Dar nu stii ce sa il inveti, pentru ca toata viata nu ai facut altceva decat sa traiesti ca un sclav.

Si atunci, ii spui cu o amaraciune si frustrare acumulate de-a lungul zecilor de ani: “Du-te la scoala, invata bine si vei avea un loc de munca care sa iti garanteze ca vei avea de unde sa iesi la pensie. Asta este cea mai buna solutie.

Dar o vei spune fara sa il privesti in ochi, pentru ca stii ca il minti..

Insa nu stii ce altceva sa ii spui, iar daca ai face asta ar fi impotriva tuturor programarilor sociale care te-au dominat intreaga viata.

Si la un moment dat, vine o zi in care ti se spune ca esti prea batran sau prea bolnav pentru a-ti mai face meseria pentru care te-ai sacrificat zeci de ani..

Si esti abandonat.. cu o pensie mizera si niste drepturi aproape inexistente.. si copiii tai iti iau locul in acest carusel, fara sa isi dea seama cu adevarat ce ii asteapta.. fara ca tu sa ii avertizezi in privinta asta..

Pentru ca intr-o zi vei muri.. si tu, si eu, si ei, si toti ceilalti din jur.. acesta este crudul adevar.

Si nu este o parte negativista, este realitatea vietii pe care o traim, este un lucru pe care trebuie sa il accepti.

“Gandul ca voi muri in curand este cel mai important instrument care ma ajuta sa iau marile decizii in viata. Pentru ca aproape totul – toate asteptarile din afara, toata mandria, toata frica de a te face de rusine sau teama de esec – toate acestea palesc in fata mortii, facand loc doar lucrurilor cu adevarat importante.
Gandul ca vei muri este cel mai bun mod de a evita capcana de a crede ca ai ceva de pierdut. Deja esti gol. Nu exista niciun motiv pentru a nu iti urma inima.” – Steve Jobs

Asa ca vreau sa constientizezi acum acest adevar, si sa te gandesti la cum arata viata ta pana in prezent.

Daca ai muri maine, cum te-ai uita inapoi la viata pe care ai avut-o? Ai fi multumit si ai muri impacat ca ai trait-o asa cum ti-ai dorit cu adevarat, sau ai simti ca viata ta a fost incompleta?

Ce aspiratii si visuri aveai cand erai copil, dar pe care le-ai abandonat pentru ca ai fost prins de rutina, pentru ca au inceput sa apara facturile si datoriile la banci in viata ta?

Ce ai fi vrut sa faci dar nu ai facut pentru ca nu ai avut incredere in tine, pentru ca ti-a fost frica sa gresesti sau ti-a fost teama sa nu te faci de ras?

Pentru ca ai vrut sa dormi 8-10 ore pe noapte ori pentru ca ti-a fost frica sa iesi din falsa siguranta oferita de locul de munca?

Raspunde la aceste intrebari de preferat printr-un comentariu mai jos, dar numai dupa ce te-ai gandit cu adevarat si esti in stare sa dai niste raspunsuri sincere; scriindu-le te va ajuta doar sa le constientizezi si mai bine.

Daca vrei sa public si continuarea, da un Share pe Facebook la acest articol – vreau sa vad daca te intereseaza subiectul sau inca esti multumit sa iti traiesti viata ca un sclav pe plantatia stapanului.

10 COMENTARII

  1. multi dintre noi am constietizat acest aspect inca de pe vremea comunismului ..am continuat mai departe neavand alta alternativa …dar cand ni s-a oferit posibilitatea am "evadat "in alte tari unde am descoperit aceeasi "mancare de peste"….libertatea e confundata in acest articol ….sau nu sunt bine conturate ideile …ce am inteles?!?"sa sari gardul"…intr-o lume corupta si cu mentalitatii depasite degeaba "il sari"…intr-o alta societate poti sa-l sari cand vrei daca esti nascut acolo dar tot esti monotorizat (unii fara sa-si dea seama )….dar macar faci ce iti place …in situatia actuala in Romania trebuie schimbata mentalitatea…cum sa poti "sari un gard inexistent?..

  2. „a fost inceputul secolului XIX”… din pacate… si a trecut foarte mult timp de atunci. Idea de a nu spune nu autoritatilor e mult prea bine implementata astazi. Si o avem fiecare dintre noi, fie ca vrem sau nu, fie ca ne dam seama sau nu.
    Am 30 de ani, in urma cu 2 ani am inceput sa iau lectii de pian (un vis de cand eram mic), si pana la varsta de 28 nu am avut nicio tangenta cu domeniul. Chiar mi-am achizitionat si un echipament (mai ieftin, de pe net); profesia mea este intr-un alt domeniu, departe de muzica – toti cei din jurul meu au incercat sa ma faca sa inteleg ca e o idee gresita, si am fost „sfatuit” (colegi, prieteni si familie) sa renunt. Desi nu cant foarte des, iar nivelul meu nu este unul foarte ridicat, rezultatele sunt incredibile… pentru mine, in interiorul meu.
    Cealalta fata a monedei – articole similare circula in lumea virtuala (unde este foarte prezenta noua generatie), si au interpretat idea asta cum au vrut (nu a avut cine sa-i indrume) – tinerii din ziua de azi cred ca daca „stau in fata scarii” la barfa cu ceilalti prieteni, sunt foarte buni in comunicare (vanzari, hr, etc.). Cineva, care posibil nu e departe de ei ca nivel, le acorda o sansa sa profeseze (si ajung angajati). Ies toti in fata, cu pieptul inainte, si declara ca si-au indeplinit visul, „fac ceea ce le place cu adevarat!”. In realitate, fara munca si educatie, acel cineva trebuie sa mai angajeze unu-doi pe langa. Si in felul asta slavia se dezvolta. Apoi tanarul castiga niste experienta (adica pierde niste ani degeaba, ca nu invata nimic pentru el in tot timpul asta, ci isi creaza niste automatisme, care il ajuta doar pe acel cineva), isi ia inima-n dinti si pleaca singur la drum, unde din pacate majoritatea ca el esueaza. Deja e prea adanc bagat (masina in leasing, credit de nevoi doar cu buletinul, prima casa, etc.), si nu are ce sa faca decat sa se intoarca la cineva, sa-i dea o slujba. Are 30-40, familie, dar e dezamagit de ideile lui, totusi parti din vis sunt inca acolo, si ar vrea sa faca o noua incercare (de data chiar vrea sa se pregateasca), dar responsabilitatile sunt prea mari pe cap, si riscurile le cunoaste foarte bine. Frica de esec este bine instalata in el. Astfel nu vede alta solutie decat sa stea in „banca” lui, ramanand sclav pana la finalul vietii.
    Visul fara munca (educatie) are sanse foarte mici de reusita. Rezulta sclavie. Munca asidua (fara a visa, fara un scop), tot sclavie rezulta.
    Visul meu nu are nicio treaba cu profesia. Dar ca sa-mi indeplinesc visul, imi trebuiesc resurse. De aceea muncesc foarte mult (ma trezesc devreme, sunt primul la usa), ma ocup de educatia mea in fiecare zi (15-20 minute pe zi citesc ceva nou si diferit (istorie, geografie… chiar nu conteaza domeniul)), am grija de sanatatea mea (7-8 ore de somn, beau multa apa, mananc bine dimineata si seara), vreau sa fiu cel mai bun si cel mai pregatit in profesia mea, dar am mare grija sa nu-mi uit visul.
    In urma cu 10 ani salariul meu pe luna era aprox 120 euro. Intre 2008 si 2010 am fost somer. Nu am o familie instarita si nu am mostenit nimic (vreun teren in Balotesti sau macar 1 stilou). Acum, dupa cativa ani de munca, timp in care am avut grija si de educatie, am luat-o pe acel drum, nu mai lucrez la cineva, desi sunt constient ca tot sclav sunt, doar ca ma aflu o treapta mai sus fata de angajat. Cel putin lucrez cu ideile mele, stiu ce pregatire am in spate si imi raspund doar mie pentru rezultate.
    Mesajul meu este despre echilibru.

    • Multumesc pentru comentariul tau foarte cuprinzator, Gabriel. Ai niste puncte de vedere foarte bune.

      Ai dreptate mai ales cand spui ca unele persoane ar putea intelege in mod gresit toata aceasta discutie legata de libertate si sclavie. Si se intampla foarte des in jurul nostru: tinerii mai ales, inteleg si aplica intr-un mod daunator pt ei insisi aceste concepte.
      Voi incerca sa aduc o completare pe viitor.
      Numai bine!

  3. Nu ar fii nici o problema ,dar cine ne da banuti de maincare de…slavi ne numim pentruca asta am vrut ..si ce vrem aia suntem …daca exista o solutie astept .

Lasă un raspuns

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.