Omul in cautarea sensului vietii – cu Daniel Zarnescu

1
277

daniel zarnescu

E plin internetul de citate si filmulete motivationale, din seria „Descopera-ti vocatia!”, „Devino cea mai buna varianta a ta!”, „Traieste clipa!”, etc.

Dar, in afara de un “Like” sau “Share”, extrem de putini fac ceva cu adevarat ca sa si aplice, sa actioneze in directiile respective.

Si poate azi, mai mult ca niciodata, sunt atatia oameni care se plang ca nu sunt fericiti, ca au un loc de munca unde se simt mizerabil, ca nu stiu pe ce drum sa apuce pentru a-si gasi implinirea…

Oameni care duc existente lipsite de sens, care se victimizeaza si isi traiesc viata din frica, dand permanent vina pe altceva – pe lipsa banilor, parinti, copii, societate, vecinul de la 3, vremea de afara, etc..

Uneori este coplesitor gradul de nefericire si victimizare in randul celor din jur…

Drept urmare, am decis sa il invit pe Daniel Zarnescu, unul dintre oamenii „de actiune” ai zilelor noastre, sa dezbatem un subiect simplu – „sensul vietii”. 🙂

Vezi mai jos ce a iesit…

  • Te salut Daniel. Multumesc pentru ca ai acceptat sa-mi acorzi acest interviu.
    Subiectul pe care doresc sa-l abordam este „omul in cautarea sensului vietii”.
    Am remarcat ca foarte multi tineri se confrunta cu problema lipsei unei directii, a unui scop care sa-i motiveze si sa le ofere acea implinire dupa care tanjesc.
    Te-ai confruntat vreodata cu acest sentiment, ca nu stii ce sa faci cu viata ta, sau ca nu iti cunosti „vocatia”?

D.Z.: Salut, Marius.

Pui o intrebarea foarte grea, cea legata de vocatie.

Si nu o sa te mint cand iti spun ca nu mi-am pus niciodata problema ca nu imi stiu vocatia.

Din simplul motiv ca eu nu cred in ea, cel putin nu in sensul in care intelege „societatea” termenul de vocatie.

Prietenii mei, chiar si cand eram adolescent, imi spuneau ca tot timpul dadeam impresia ca stiu ce vreau de la mine si de la viata.

Poate e mult spus, insa eram prea preocupat ca sa nu imi mai fie foame, ca sa imi pun intrebari filozofice.

Daca am simtit ca nu am directie sau ca nu stiu ce sa fac?

O, da – am simtit pe deplin, dar nu in sensul de a nu sti care imi este vocatia, tocmai pentru ca nu mi-am pus niciodata intrebarea asta, ci in sensul de „confuzie”.

Cred ca noi toti avem momente de confuzie in viata, cand nu stim incotro sa mergem, ce decizie sa luam, spre ce sa ne indreptam.

Eu, personal, sunt mai drastic putin insa cand vine vorba de ideea de vocatie.

Tocmai pentru ca cei care cred in „ea” si simt ca nu o „au”, o folosesc ca scuza ca sa nu faca schimbari in viata.

„As vrea sa stiu care este vocatia mea” – este o intrebare pe care o pune de obicei cineva care se considera educat si plafonat in acelasi timp.

Pentru ca o continuare plauzibila la aceasta replica este: „Daca as sti care este vocatia mea, as avea rezultate”, sau: „Daca as sti care imi este vocatia, altfel ar arata viata mea”.

Cu cat esti mai „educat”, cu atat mai pregnanta este aceasta intrebare.

Mai mult de atat, cu cat vezi mai multe exemple in jur de oameni fericiti, pasionati de ce fac, cu cat citesti mai multe carti, cu cat esti mai pasionat tu insuti de dezvoltare personala, aceasta intrebare se poate transforma in drama vietii tale.

Asta este motivul pentru care de multe ori spun ca „dezvoltarea personala” este inteleasa prost si ca de multe ori ea este de fapt „stagnare personala”.

Pentru ca dezvoltarea nu are treaba cu „cat stii”, ci cu „cat actionezi, inveti din greseli si continui”.

Este o scuza care ascunde de fapt o stare de pasivitate, de non-actiune.

Eu cred ca vocatia suntem noi insine, cu totalitatea experientelor noastre, cu ceea ce ne place ACUM sa facem.

Filozoful francez Jean-Paul Sartre spunea ca „omul nu este, ci devine”.

Cu alte cuvinte, degeaba cautam „vocatia” in sensul de a gasi o finalitate si a fi „fericiti”, cand vocatia inseamna miscare, devenire, evolutie, si are mai putin de-a face cu „continutul”, in sensul de „ce facem”, „ce reprezinta vocatia”.

Cand eram copil – voiam sa devin scriitor. Am devenit unul la aproape 30 de ani.

Cand eram angajat – voiam sa fiu cel mai bun angajat pe domeniul ala posibil.

Cand mi-am deschis o afacere, la putin peste 23 de ani – voiam sa fiu independent financiar.

Daca eu astazi vreau sa fiu cel mai bun angajat cu putinta, inseamna ca ASTAZI vocatia mea este asta.

Daca maine imi dau demisia si urasc ce fac, asta inseamna ca vocatia pe care eu o simteam ieri – este mai putin „reala”?

Nicidecum.

Oamenilor le e teama sa „actioneze”, pentru ca le e teama ca directia respectiva nu este ceea ce vor „cu adevarat”, ca nu este „vocatia” lor.

Este cea mai mare minciuna cu putinta.

Atata timp cat simti placere ACUM, atata timp cat esti pasionat ACUM de ceva, atata timp cat ACUM vrei ceva – acel ceva este pasiunea ta.

Pana nu iti mai place.

Prefer sa pastrez o reprezentare ceva mai pragmatica a ideii de „vocatie”, pentru ca eu nu cred ca pot gasi o „vocatie” in mintea mea.

Ci doar cand sunt pe „cale”, cand „devin”.

Am o vorba pe care mereu o repet celor care sunt dispusi sa asculte: mai bine sa fii pe o cale „gresita”, decat sa nu fii pe nicio cale si sa te intrebi incotro sa o iei.

La rascruce de drumuri, de multe ori, daca pur si simplu nu stiu ce sa fac, realizez ca decat sa stau acolo, mai bine dau cu banul si o pornesc iar la drum, in functie de ce imi arata sortii, fara sa ma mai gandesc ce ar fi fost pe celalalt drum.

Este mai important sa fii pe „cale”, decat sa stai cu fundul pe o piatra si sa te intrebi „dar de unde stiu ca asta este CALEA?”.

Cum stii ca esti in zona asta, in care iti provoci singur ganduri negative?

Foarte usor. Simpla articulare a cuvantului respectiv iti arata ca alergi dupa o himera – „Vreau sa stiu care imi este VOCATIA.”

Cand spui „VOCATIA” (articulat) – inseamna ca traiesti in minciuna.

Nu exista „vocatia”.

Existi tu, acum – si ce simti acum.

Si este timpul sa te misti cat mai repede, altfel, cum spunea bunica-mea acum mai bine de 20 de ani – „lenea intra pe la incheieturi”.

Lene, in contextul asta, o spun in sensul de „pasivitate”, „indecizie”.

O decizie proasta luata acum, care te pune in miscare, este mai buna decat o decizie „perfecta” luata peste o luna.

construim imperii

  • Un raspuns foarte amplu si interesant. Ma bucur ca astfel mi-ai raspuns si la alta intrebare pe care o aveam in minte, si anume: „Ce inseamna pentru tine a-ti descoperi vocatia?”
    Daca am inteles bine, cu alte cuvinte, tu o vezi mai mult ca un „alint” al oamenilor care nu vor sa iasa din zona lor de confort, devenind pentru ei mai mult un obstacol decat o cale de urmat.
    Spune-mi totusi, fiind aici si acum, avand in spate toate experientele prin care ai trecut, cum crezi ca ar trebui sa procedeze un tanar de 18 ani, care tocmai termina liceul si nu stie ce sa faca in continuare: sa mearga la facultate – daca da, cum sa o aleaga, sa se angajeze – daca da, cum sa isi aleaga un loc de munca, sa faca ceva pe cont propriu… sau orice alta varianta ti se pare potrivita.

D.Z.: Facultatea, in afara de situatiile de supraspecializare (avocatura, medicina, etc.), chiar nu prea conteaza.

Asa ca, daca nu ai ganduri intr-un domeniu in care nu poti activa decat daca faci „pe bune” o facultate, atunci sfatul meu este sa alegi orice facultate, cu cat mai usoara cu atat mai buna.

Oricum diploma nu prea mai conteaza (cu exceptiile de rigoare de care deja am mentionat).

Si daca alegi o facultate care sa fie cat mai usoara, scopul ar fi sa capeti experienta de munca inca din timpul facultatii.

In ce domeniu?

Chiar nu conteaza, atata timp cat dai ce ai mai bun din tine. Poate fi experienta de voluntariat, poate fi un internship sau chiar un loc de munca propriu-zis.

dezvoltare personala

  • Deci sfatul tau, cu exceptiile mentionate, ar fi sa urmeze o facultate doar pentru a avea studii superioare in CV? Atunci care ar fi directia pe care sa o apuce in privinta activitatii prestate dupa facultate?
    Stii si tu ca sunt atatia oameni, in special tineri, care se plang ca „nu stiu ce le-ar placea sa faca in viata”.
    Ai spus mai devreme in interviu ca orice cale e mai buna decat sa pierzi timpul intrebandu-te pe care sa o alegi.
    Nu apare insa riscul ca, alegand un anumit loc de munca fara vreo semnificatie anume, sa te plafonezi, sa intri in rutina, si sa te trezesti la 30-40-50 ani ca de fapt urasti ceea ce faci? Si sa ai regrete ca nu ai ales altceva?

D.Z.: Bineinteles ca exista riscul.

Si daca stai degeaba te poti plafona – in stat degeaba. 🙂

Exista si riscul sa mori (cu totii murim la un moment dat).

Asta inseamna ca nu ar trebui sa mai traim?

Pentru ca intrebarea asa suna: Tu spui sa se angajeze – dar nu exista riscul sa se plafoneze si sa se trezeasca la 30-50 de ani ca uraste ceea ce face?

Da, exista riscul. Exista riscul si sa intre peste tine cineva in casa cu o mitraliera, daca intelegi unde bat.

Sa regreti deciziile pe care le-ai luat in trecut – nu este niciodata o solutie.

Pentru ca nu mai poti face nimic in acea privinta (1).

Dar si pentru ca nu exista decizii proaste (2).

Cu totii luam cele mai bune decizii de care suntem capabili, cu experienta pe care o avem in momentul respectiv, cu informatiile care ne vin, cu nivelul nostru de dezvoltare.

Daca am putea sa luam decizii MAI BUNE, am lua, pentru ca nu suntem masochisti cu viata noastra.

Si daca luam intotdeauna cea mai buna decizie, de ce sa stam cu privirea in trecut si sa regretam, in loc sa intelegem ca este un proces in spate si ca ne ajuta sa evoluam?

Sa te plangi de prezent iar nu este niciodata o solutie.

Pentru ca, atunci cand te plangi, nu rezolvi nimic, ci doar exprima o stare de victima, de pasivitate si indecizie.

Sa nu actionezi acum, pentru ca s-ar putea sa regreti in viitor – combina ce am spus mai sus. 🙂


Aceasta este doar prima parte a interviului.

Urmeaza alte intrebari la fel de interesante, despre ce pot face cei in varsta de 25-35 ani, care simt ca locul de munca actual nu ii reprezinta deloc si nu stiu pe ce cale sa apuce, despre cei ajunsi la varsta pensionarii, precum si un plan de urmat, din adolescenta pana la batranete, pentru a trai o viata implinita.

Pentru a-mi arata ca doresti sa citesti si continuarea, da un Share la acest articol pe Facebook (raportat la valoarea oferita, e doar un semn ca esti acolo si te intereseaza).

PS: Daca doresti sa primesti pe viitor materiale asemanatoare, mai ales unele ce nu apar nicaieri pe site, aboneaza-te acum prin formularele ce le gasesti pe pagina (imediat sub acest text, in dreapta articolului, in pop-up – oricare este bun).

Ți-a plăcut articolul?
Abonează-te la newsletter și nu vei rata niciun material!

 

 

 Introdu datele tale în căsuțele de deasupra.

Comentarii

1 COMENTARIU

  1. E important in viata sa faci in primul rand ce-ti place..Consider ca fara a face cu acere un lucru ..acela mai bine nu trebuie facut..pt ca se deviaza insusi de ka scop…care este deturnat de benefici sau bani.
    Faci cu placere un lucru …atunci cand poti sa-l faci si pe gratis pt ca ai certitudinea lucrului bine facut..Asta consider ca e scopul…Momentan totul e un streotip..Am fost chiar azi contactat de cineva care s-a oferit..sa-mi faca reclame la produsul meu..Am intrebat si eu..la care dintre ele deoarece eu,niciodata nu am copiat ceva sau facut un lucri la fel….Toate lucrurile pe care le’am facut ..ssunt urmarea unor discutii ..care a avu loc cu niste clienti Carora le-am oferit o solutie..in lanturile lor tehnologice…sau ma rog echipamente pt utilaje ..dau de ce au nevoie..Eu sunt inginer mecanic..Nu mi-a placut articolul…..scopul sau vocatia o ai pur si simplu ..si este data de placerea de a face acel ceva…te specializezi ..creezi ceva nou….si de aici ai numai satisfactii ..Eu nu fac nimic din obligatie…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.