Ceea ce ti se intampla este spre binele tau

treci peste greutati

Oamenii mananca, dorm si muncesc fara sa-si dea seama, in cele mai multe cazuri, macar de bogatia care salasuieste in ei insisi.

Viata inseamna mai mult decat rutina unui job care nu iti place, decat lancezeala cotidiana in fata televizorului, o relatie de cuplu ce nu te implineste si iti aduce mai mult stres si suparare decat fericire si iubire, inseamna mai mult decat teama ce te invaluie cand te gandesti la cum o sa-ti platesti rata la banca sau de nemultumirile ce apar cand iti dai seama ca nici anul acesta nu iti permiti concediul pe care ti-l doresti de atata vreme, o alta masina, o casa noua, etc, etc.

Si nu este destul sa adormi noaptea cu capul pe perna ca sa poti spune ca ai trait inca o zi!

In viata atingem anumite momente in care suntem pregatiti pentru a afla noi informatii. Pana in acel punct, un anumit lucru poate fi chiar sub nasul nostru, fara ca noi sa-l observam.

De obicei, singurele momente in care cei mai multi dintre noi invatam ceva sunt acelea in care primim o lovitura, in care trecem prin greutati, prin niste momente dificile.

De ce? Pentru ca este mai usor sa NU te schimbi… chiar daca uneori iti dai seama ca NU esti pe drumul cel bun.

Pentru ca este mai usor sa continui sa faci ceva sau sa fii cineva cu care te-ai obisnuit.. pana ajungi intr-un moment in care practic esti obligat sa faci o schimbare…

Trist este cand acest moment vine prea tarziu pentru a mai putea imbunatati lucrurile… cand orice ai face diferit, rezultatul va fi aproximativ acelasi..

Din pacate, acest lucru se intampla foarte des, si in toate ariile vietii; tocmai din aceasta comoditate pe care noi, ca oameni, o avem.

De exemplu, in ceea ce priveste sanatatea – cand isi schimba majoritatea oamenilor stilul de viata, cand incep sa aiba grija de corpul lor, de ceea ce mananca, de felul cum gandesc?

De-abia atunci cand incep sa aiba probleme, cand doctorul le spune: „Daca nu schimbi ceva, nu o sa mai rezisti mult!”.

In relatii – cand sunt oamenii atenti la comportamentul fata de cei apropiati, cand isi spun unii altora cat de mult se iubesc, cat se apreciaza?

De obicei, abia atunci cand nu se mai inteleg, cand apar certurile, cand sunt parasiti. Doar nu crezi ca vorba “Apreciezi un om cu adevarat abia dupa ce il pierzi.” a aparut degeaba…

Fix la asta se refera, la faptul ca, de cele mai multe ori, nu stim sa apreciem ceva sau pe cineva cand totul merge bine, si mai ales, nu incercam sa imbunatatim nimic daca nu ne cere altcineva acest lucru.

La locul de munca, sau in afacere – cand dau oamenii 100%, cand se straduie din rasputeri sa-si imbunatateasca pozitia, cand incearca idei noi si iau decizii dificile?

De regula, de-abia atunci cand sunt criticati de cei din jur, cand sunt avertizati de sefi ca vor fi sanctionati sau chiar concediati daca nu schimba ceva, cand nu isi mai pot plati facturile, etc.

Cand invata proprietarii de afaceri sau managerii ce inseamna relatiile cu clientii? Cel mai des, abia atunci cand acestia au plecat la altii care deja stiu!

Cand ne apropiem de divinitate mai mult, cand mergem la biserica, cand ne rugam?

De cele mai multe ori, cand viata noastra pare ca se prabuseste. Cand avem nevoie de ajutor si ne credem indreptatiti sa-l cerem cuiva cu o putere mult mai mare decat a noastra, pentru ca noi ne simtim neputinciosi.

Brusc, majoritatea devin foarte evlaviosi si smeriti in astfel de momente… “Doamne, stiu ca nu m-am mai rugat de foarte multa vreme… dar chiar am nevoie de ajutor… “

Asadar, luam decizii importante si invatam cele mai puternice lectii abia atunci cand apar problemele in viata noastra, cand suntem la pamant, cand avem parte de esecuri, refuzuri, dupa ce suntem loviti de soarta.

Succesele ne incanta, ne fac viata mai frumoasa, dar nu invatam prea multe din ele.

Esecurile, greutatile, problemele, ne dor, dar ne trezesc la realitate, si asa ajungem sa ne schimbam, sa invatam, sa evoluam.

Orice om, privind in trecut, isi poate da seama ca, de cele mai multe ori, momentele dificile prin care a trecut au fost puncte de cotitura in viata lui, ce l-au dus insa spre evolutie, spre schimbari care i-au imbunatatit si infrumusetat viata.

Problemele nu dispar niciodata. Ba chiar, pe masura ce evoluezi, ele devin din ce in ce mai mari, direct proportionale cu puterea ta de a le duce pe umeri.

Partea buna este ca poti fi fericit chiar daca acestea continua sa apara, sa se inmulteasca.

Oamenii in general, sunt sclavii obisnuintei, ai comoditatii. Fac ceea ce au facut de multa vreme, pana cand sunt obligati sa se schimbe.

Cum ar fi insa daca ai intelege cu adevarat ca nu trebuie sa astepti sa fii lovit de o nenorocire pentru a te schimba, pentru a evolua, pentru a te imbunatati constant?

Probabil de-a lungul timpului ti-ai format convingerea ca unii oameni sunt mai inzestrati sau mai norocosi decat altii.

Fiind mult mai avantajati decat ceilalti, primii se bucura de o viata mult mai buna ca a lor, sub toate aspectele.

Dar daca iti spun ca aceasta idee este total gresita si ca tu insuti esti la fel de bun, de inzestrat si de puternic ca orice alt om pe care il cunosti sau de care ai auzit vreodata?

depasirea problemelor

Stiu ca probabil te-ai saturat de acele clisee auzite la tot pasul, cum ca “Orice este posibil!”, “Tu poti face si fi orice!”, etc.. si cu siguranta multi ar avea impulsul de a-mi evidentia diferentele dintre vietile lor si ale celor pe care ii considera “avantajati”, pentru a-si apara punctul de vedere.

Ceea ce vreau sa constientizezi in acest moment este ca NU te pot forta nici eu, nici altcineva, sa te schimbi.

Oricat de mult ti-as dori binele, oricat de multe ti-as explica, daca tu insuti nu ajungi la acel punct in care iti dai seama ca ai nevoie de o schimbare in viata ta, atunci NIMENI NU te poate ajuta.

Caci, asa cum am spus la inceputul acestui articol, in viata atingem anumite momente in care suntem pregatiti pentru a afla noi informatii, pentru a actiona intr-un mod diferit.

Dar pana sa ajungem in acel punct, anumite lucruri pot fi chiar sub nasul nostru, fara ca noi sa le observam, sau chiar sa le ignoram,  desi ne sunt aratate de catre altii.

Si adevarul este ca nu toti oamenii au acea „foame” de schimbare, dezvoltare si rezultate pozitive in viata lor, acea ambitie necesara pentru a-si trai viata la potential maxim… asa ca nu toti vor reusi sa se schimbe, sa evolueze.

Mai ales ca uneori nu este deloc usor.

Suntem cu totii diferiti si fiecare decide ce fel de viata vrea sa aiba.

Dar daca tu iti doresti o schimbare pozitiva, in cele mai multe cazuri, trebuie sa fii dispus sa renunti la nevoia de a face lucrurile in stilul tau, cel de pana acum.

De ce? Pentru ca, in principal, modul tau de a actiona te-a adus in pozitia in care te afli in acest moment.

Daca doresti aceleasi lucruri pe care le-ai obtinut si de care ai parte in prezent, continua in acelasi tipar! Inseamna ca esti pe drumul cel bun.

Dar daca NU esti inca un om implinit, cu adevarat fericit si multumit de viata sa, poate ca este timpul sa iei in considerare o alta abordare.

Iar asta depinde numai de TINE!

Daca ceea ce ai facut pana acum ar fi fost eficient, la ora actuala ai fi deja fericit cu adevarat.

Eu iti spun ca, singura diferenta dintre tine si acei oameni pe care ii admiri sau invidiezi pentru viata frumoasa pe care o traiesc, se refera la domeniul realizarilor.

Si, din fericire, exista metode prin care si tu iti poti imbunatati substantial realizarile, implinindu-ti astfel potentialul si dovedind ca poti avea un succes cel putin la fel de mare ca si ei.

Ceea ce mai vreau sa intelegi tu, cititorul meu inteligent, este ca, daca in lumea ta exterioara ceva nu merge bine, aceasta se intampla deoarece este ceva in neregula in lumea ta interioara.

Multi fac o greseala, incercand sa caute in exterior rezolvarea unor probleme, sau ceva ce nu au, desi ceea ce ar trebui sa faca este sa caute in interior si sa rearanjeze piesele de puzzle ce se afla deja acolo.

Caci unicul mod de a putea sa-ti schimbi lumea exterioara este prin a o modifica pe cea interioara mai intai.

De foarte multe ori oamenii spun „Da-mi Doamne putere ca sa trec cu bine de…, sa fiu…, sa fac….”, fara sa constientizeze insa ca, de fapt, noi toti am primit aceasta putere inca de cand ne-am nascut si ca o avem deja in noi.

Nu trebuie s-o astepti din exterior, ci trebuie sa o descoperi in interiorul tau, acolo unde a fost dintotdeauna.

Obstacolul cel mai mare in evolutia personala nu este lipsa de informatii, ci puterea de a le pune in  aplicare.

Caci informatii se gasesc la tot pasul – in carti, pe internet, la mentori, specialisti, etc, dar daca nu realizezi ca ai deja capacitatile necesare pentru a le pune in aplicare, si sa si faci acest lucru, in cel mai bun caz vei ramane doar un bun teoretician si atat, fara rezultate pozitive concrete, fara o viata mai buna, fara realizari prea mari.

“Lucrurile nu sunt greu de facut. Greu este sa te pui in starea de a le face.” – Constantin Brancusi

Oamenii care traiesc o viata implinita inteleg ca ordinea in care se fac lucrurile pentru a avea un astfel de trai este a fi, a face, a avea.

Cei care sunt inca tristi, saraci, deprimati si isi vad viata ca pe un esec, cred ca ordinea normala este a avea, a face, a fi.

Sesizezi diferenta?

Poti avea alaturi oamenii pe care ii iubesti cu adevarat, si ei sa te iubeasca sincer la randul lor, iti poti intretine familia fara nicio grija, poti avea o afacere proprie, iti poti cumpara aproape tot ceea ce iti doresti si ai nevoie (cu premisa ca unele lucruri nu pot fi cumparate 🙂 ), poti calatori, te poti bucura de cele mai alese frumuseti ale lumii, poti face multe fapte bune, poti ajuta oamenii nevoiasi, poti fi liber si independent

Poti face toate aceste lucruri, dar si multe altele, in care iti vei gasi frumusetea si implinirea sufleteasca.

Ai de gand sa stai deoparte si sa-i privesti cu invidie pe cei care se bucura de aceste lucruri?

Ai de gand sa te multumesti doar cu “ceea ce-ti poti permite” si cu ce ai in acest moment?

Ai de gand sa ajungi sa te multumesti doar pentru ca ai reusit sa te imbraci si sa iti hranesti familia inca o zi, intr-un mod decent? Si sa stai cu frica zilei de maine?

Nu cred ca asta e ceea ce vrei de la existenta pe care o ai pe acest pamant; dincontra, cred cu tarie ca fiecare dintre noi isi doreste intr-o masura mai mare sau mai mica sa se bucure de toate frumusetile vietii.

Aminteste-ti – si acest lucru este foarte important – esti la un gand distanta de fericire si la un gand distanta de tristete. Secretul consta doar in gandirea ta. – Sydney Banks

Vrei sa afli cum poti sa-ti implinesti cu adevarat potentialul, sa fii fericit si sa ai o viata mult mai buna decat cea pe care o ai in prezent?

Si toate astea, doar cu ceea ce ai la indemana acum si aici?

Daca da (sau chiar si daca nu 🙂 ), am un mic exercitiu pentru tine:

Gandeste-te la orice lucru pe care ti-l doresti cu ardoare in aceasta viata. Alege unul singur. Dupa aceea, pune-ti intrebarea: „Simt ca merit cu adevarat sa mi se intample/ca o sa am parte de acest lucru?„.

Te rog, raspunde foarte sincer, in functie de ceea ce simti, de senzatia interioara pe care o ai atunci cand te gandesti la lucrul respectiv.

Ca sa iti exemplific: sa spunem ca iti doresti 1 milion de euro. Simti ca meriti acest milion de euro? Simti cu adevarat ca vei avea parte de el in viitorul apropiat?

Te rog sa faci diferenta intre ceea ce iti doresti, indiferent cat de intens, si sentimentul ca tu chiar meriti acel lucru in viata ta, si mai ales, ca simti sau nu, ca vei avea parte de el in viitor.

Te rog sa-mi lasi raspunsul tau mai jos, printr-un comentariu (este suficient de exemplu un simplu „Da, cred ca merit si voi avea parte”, sau „Nu, imi doresc, dar nu simt cu adevarat ca mi se va intampla”).

Ma vei ajuta astfel sa-ti ofer un material cat mai apropiat de nevoile tale in articolele urmatoare.

PS: Nu uita, pentru a primi informatii exclusive, nepublicate pe site, materiale importante sau ganduri pe care le impartasesc doar abonatilor mei, trebuie sa te abonezi la newsletter (nu voi face SPAM, nu voi da adresa ta de email altor persoane si nu te voi bombarda cu mesaje nefolositoare pentru tine).

30 COMENTARII

  1. Da, stiu ca merit tot ceea ce imi doresc si cred ca de multe ori nu obținem in viata ceea ce ne dorim datorită implicării in activități limitative care ne opresc din drumul spre a obține mult mai repede îndeplinirea obiectivelor. Implicarea in activitățile limitative de multe ori se intampla in momente in care gândurile noastre sunt limitate, trecerea de aceste gânduri se intampla in momente in care conștientizam ca a persevera in implementarea unor noi obiceiuri ne va elibera de constrângerile limitative. Ce ne face sa ne eliberam de constrângerile limitative?
    Obținerea a ceea ce fiecare isi dorește prin implementarea unor noi obiceiuri.

    • Dan, iti multumesc pentru mesajul tau. Desi trebuie sa recunosc ca l-am citit de doua ori pentru a intelege exact ceea ce ai vrut sa transmiti, iti dau dreptate: implementarea de noi obiceiuri este o modalitate foarte buna prin care iti poti schimba viata in directia dorita.
      Insa provocarea in acest caz, si problemele cu care se confrunta multi atunci cand se axeaza pe acest proces, tin de dificultatile ce apar atunci cand nu stii exact cum trebuiesc implementate noile obiceiuri, existand riscul sa-ti ingreunezi si mai mult viata daca faci acest lucru gresit.
      Am in plan niste materiale pe aceasta tema, daca vor fi destui cititori dornici sa afle mai multe.

    • Iti multumesc pentru mesajul tau draga Rodica. Si te felicit pentru mentalitatea pozitiva pe care o ai!
      Iti doresc din suflet sa ai parte de o viata cat mai frumoasa si implinita!

  2. DA , CRED CA MERIT SA AM CE MI DORESC ,AICI SI ACUM ,IN MOMENTUL PREZENT
    SUNT ONORATA PENTRU MESAJUL TRIMIS SI SUNT TARE RECUNOSCATOARE CA UNIVERSUL MI TE A ADUS IN VIATA MEA
    CU PACE ,IUBIRE SI LUMINA
    IBY CSERGO — HUNEDOARA
    CONSILIER SPIRITUAL IN NOUA ENERGIE
    FELICITARI PENTRU TOT CE FACI PENTRU SEMENII TAI .SUNT MINDRA DE TINE .

    • Multumesc pentru mesajul tau minunat, draga Iby.
      E o adevarata placere sa am oameni ca tine alaturi de mine si sper ca vei primi in aceasta viata tot ceea ce iti doresti.
      Te imbratisez cu drag!

  3. Da, cred CA merit sa am ce imi doresc!
    Sunt recunoscatoare pentru fiecare om din viata mea care ma ajuta sa evoluez…si tu esti unul dintre ei. 🙂

    • Iti multumesc pentru mesaj, draga Daniela. Si eu iti sunt recunoscator pentru ca existi si esti alaturi de noi!

  4. Da, imi doresc, dar nu cred ca mi se va intampla in viitorul apropiat, tocmai de aceea sunt foarte dornica sa citesc viitoarele materiale pe care ni le pregatesti pentru a ne ajuta sa implementam noi obiceiuri in viata noastra. Multumesc!

    • Ok Simona. Iti multumesc pentru mesajul tau. Ramai alaturi de comunitatea noastra si vei primi exact ceea ce ai nevoie.

  5. Imi doresc, dar totusi nu simt cu adevarat ca voi avea parte. Uneori parca simt ca imi doresc prea multe si nu sunt suficient de bun sau potrivit pentru a obtine tot.

  6. Da, cred ca merit si am parte de tot ceea ce-mi doresc.Cred ca sunt pe drumul corect si tot ce-mi doresc se afla in fata mea. Multumesc, Marius ca esti pe drumul meu!

  7. Eu simt ca merit mai mult decât am,din păcate uneori se produce un ‘blocaj interior ‘ ,care te împiedică să te gândești cum și în ce mod îți dorești ca ceva mai mult sa se întâmple în viata ta, în sens pozitiv

  8. Eu sunt sigura ca merit, sunt sigura ca am tot ce-mi trebuie si tot ce-mi doresc.
    Partea cea mai buna din articol, imi pare aceasta:
    „Oamenii care traiesc o viata implinita inteleg ca ordinea in care se fac lucrurile pentru a avea un astfel de trai este a fi, a face, a avea.

    Cei care sunt inca tristi, saraci, deprimati si isi vad viata ca pe un esec, cred ca ordinea normala este a avea, a face, a fi.”

    Ce interesant mod de a pune problema…si eu ma gandesc deseori la ce as vrea…la a avea…mai ales
    si oricum mi se pare foarte greu de pus in practica si de cautat in interiorul meu, de parca as avea o cutie in inima, pe care sa o deschid si sa fiu fericita…
    Peste tot se repeta la nesfarsit aceeasi placa pe patefon”cauta in tine, totul se gaseste in interiorul tau”, insa nimeni nu-ti spune cum sa cauti in tine…cum sa gasesti ceea ce ai nevoie?
    Cere-i unui deprimat sa caute fericirea in el..iti arunca o cratita in cap.

Lasă un raspuns

Introdu comentariul tău
Introdu numele tău

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.